joi, 28 martie 2019

      Cărţile sunt hrană pentru suflet, zic mulţi. Nimic nu te poate linişti mai bine decât o carte bună, care să te ajute să te desprinzi de viaţa de zi cu zi şi să intri într-o lume imaginară, creată de mintea ta.😇 De cele mai multe ori alegem cărţile după preferinţele proprii şi citim primele rânduri pentru a vedea dacă ni se potrivesc. Dar ce zici dacă ai alege o carte doar după modul în care este înfăşurată în hârtie de împachetat, fără să ştii ce scrie pe copertă sau cărui autor îi aparţine? 😏











                   ⇓
Dar, premite-ne să ne prezentăm 😊

Cine suntem? Ce facem?


        Suntem siguri că v-ați pus cele două întrebări de sus... și dorim să vă răspundem. Suntem doi studenți aproape absolvenți de marketing la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. Cu timpul, pasiunea noastră pentru cărți s-a dovedit a fi roditoare, și ne-am dorit să împărtășim acest lucru. Am încercat să aducem alături cât mai mulți oameni care sunt conduși de aceeași pasiune, astfel a luat naștere evenimentul caritabil ”Date with a book”.



Acest eveniment presupune ca participanții săi să se prezinte cu o carte, vor primi de la noi un colant pe care vor putea scrie un citat preferat din cartea respectivă. Toate cărțile vor fi expuse și vor putea alege o altă carte care li se pare interesantă, iar noi, organizatorii, îi vom pune în legătură cu proprietarul/a cărții alese. 

Când și unde va avea loc evenimentul?

Te așteptăm: ⇨ Duminică, pe 14 aprilie
                        ⇨ Între orele 12 - 15
                                       ⇨ În Parcul Expoziției, Copou 

Și, te poți considera norocos... 😇

marți, 26 martie 2019

                   Pentru că am pregătit pentru tine un giveaway 

           Dacă ești printre primii 150 de participanți, ai șansa să câștigi 5 cărți la alegere, tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de înscriere de mai jos, iar în căsuța intitulată ”mesaj„ să lași titlurile celor 5 cărți dorite. 

           Extragerea se va face data de 16 aprilie, cu ajutorul random.org.

           Mult succes! 😊